1. Scurtă prezentare a proiectului.
Motto “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”

In contextul imortalizării eforturilor excepționale depuse de armata română a fost înființat primul serviciu foto-cinematografic din timpul Primului Război Mondial.
Documentarul fotografic care va face obiectul unei expoziții, a unui album foto care va cuprinde publicarea tuturor fotografiilor dedicate primului război Mondial ale lui Costică Acsinte, credem că este un demers necesar care va putea să contribuie la conștientizarea și dramelor uriașe care au fost consemnate de fotograf.

2. Motivaţia şi oportunitatea realizării proiectului.
România s-a implicat în Primul Război Mondial, în anul 1916, după doi ani de neutralitate, animată de realizarea dorinței de întregire națională. În anul 1919, la finalul Marelui Război, armata română a înregistrat peste 334.000 de militari morți în luptă sau în prizonierat, înhumați pe teritoriul României şi a 20 de state europene, în cel puțin 900 de cimitire ale eroilor, gropi comune, osuare şi mausolee. De asemenea, pe teritoriul României au fost înhumați, în perioada 1914-1919, peste 32.000 de militari aliați şi inamici, aparținând unui număr de 15 state europene.În contextul aniversării Centenarului Primului Război Mondial, mai multe state din Europa, şi nu numai, au demarat pregătirile şi activitățile, pe plan național şi internațional, pentru comemorarea victimelor primului război mondial. .
În semn de recunoștință pentru efortul și dăruirea acestor oameni, s-a hotărât prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată, „cu mare fast religios, școlar, militar şi național”, în Ziua Înălțării Domnului (a 40-a zi de la Sfintele Sărbători de Paște). Incă din 12 septembrie 1919 a fost înființată Societatea “Mormintele eroilor căzuți în război”, sub înalta ocrotire a Reginei Maria, prezidată de Patriarh.
Constantin C. Axinte s-a născut la data de 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița, fiind al doilea din cei șapte copii ai lui Costache și Maria. Devine cunoscut sub pseudonimul Costică Acsinte, acesta regăsindu-se pe reversul multora dintre fotografiile sale.
Termină clasa a V-a în Perieți, fiind un elev mediocru.
La vârsta de 18 ani a absolvit Școala de Pilotaj de la Cotroceni, București, dar fără a obține licența de pilot (la data de 1 aprilie 1913 România avea doar 20 de piloți licențiați).
Odată cu începerea Primului Război Mondial, Costică Acsinte se înrolează voluntar ca fotograf de război, developînd atât fotografiile sale cît și pe cele ale piloților și observatorilor aerieni români, francezi sau în unele cazuri, ruși din grupurile 1 și 3 Aviație. A făcut parte din Secția foto a Escadrilei 1 Aviație.
Experiențele trăite în această perioadă sunt redate de albumul fotografic personal ce conține 84 de pagini și 327 de fotografii, marea majoritate fiind însoțite de o scurtă descriere dactilografiată (albumul mai include desene/schițe, tăieturi din ziare). Printre cei fotografiați se regăsesc: Regele Ferdinand, Regina Maria, Prințul Carol, Generalul Berthelot sau Generalul Eremia Grigorescu.
Axinte Constantin este demobilizat pe data de 15 iunie 1920, cu gradul de sergent.
Între anii 1920–1926 colaborează cu un fotograf necunoscut din București de la care împrumută aparatură și materiale fotografice. În 1930 deschide un studio foto în centrul orașului, numit „Foto Splendid Acsinte“, pînă în 1950 folosind plăci de sticlă (cu precădere Agfa) pentru ca ulterior să treacă pe planfilm și film de 35mm și 120mm.
Anul 1960 este anul pensionării, studioul fiind demolat la scurt timp după acest eveniment.

3. Scopul proiectului.
Scopul proiectului este cunoașterea, promovarea, salvarea acestei arhive fotografice de excepție care surprinde imagini dramatice ale podurilor distruse de la Cernavodă, brațul Borcea, care a fost distrus prin dinamitare, după bătălia de la Turtucaia, pentru oprirea înaintării trupelor bulgare din Dobrogea în Muntenia. Fapte, oameni și evenimente de excepțională însemnătate în anul Sărbătoririi Centenarului.
Scopul va fi atins prin publicarea albumului, precum și prin organizarea a unei expoziții itinerante in Bucuresti și Slobozia. Toate aceste informații vor face obiectul unui web site dedicat care va fi actualizat cu informații la zi.

4. Obiectivele urmărite de proiect.
Punerea in valoare prin toate activitățile aferente, a acestei arhive fotografice de exceptie, foarte rară și atât de prețioasă în anul Centenarului. .
-Reînvierea in rândul tinerilor a dorinței de cunoaștere a propriului trecut prin poveștile de viață și faptele de arme ale armatei romîne, ale familiei reglae, ale pesonalităților militare.
In cadrul obiectivelor generale asumate prin proiect calendarul de indeplinire va depăși temporal perioada efectivă a proiectului, prelungindu-se și in perioada anului 2019 prin activitati recurente care vor marca Centenarul și la nivel european.

5. Grupurile ţintă
-instituții de învățământ, specialiști, muzee, direcții județene de cultură, reprezentanți ai administrațiilor locale si altor instituții publice; 500 persoane
-publicul larg/vizitatori constanți ai Muzeului Judetean
-publicul din mediul on-line

6. Relevanţa proiectului pentru grupurile ţintă
Proiectul prin pagina WEB, va permite accesul rapid atât al persoanelor interesate, publicului larg și celor ce sunt interesate în arhive documentare și fotografice din timpul Primul Război Mondial, precum și accesul la date privind fondul documentar, bibliografic, multimedia și a unei arhive digitale pentru expoziția itineranta și accesul la toata arhiva fotografică a lui Costică Acsinte, fotografii din timpul Primului Război Mondial. .
Este un demers obligatoriu in acest an al comemorării luptelor din anul 1917, dar și al comemorării centenarului din anul 1918.
Prin eforturile și prin activitățile pe care le va depune prina cest proiect , prin educația muzeală (expoziție documentară), dar și prin activitatea de publicare și promovare, aceste colecții fotografice de excepție, proiectul va contribui la scrierea inca a unie pagini istorico documentare a unuia dintre fotografii importanți din serviciul foto cinematografic din cadrul Armatei Române.
Proiectul va permite accesul persoanelor interesate, publicului larg la date privind fondul documentar, bibliografic, multimedia și la o arhivă digitală, prin crearea paginii web dedicate.

error: Continut protejat.